Afara-i toamna – de Mihai Eminescu

Afara-i toamna, frunza ‘mprastiata,
Iar vantul svarla ‘n geamuri grele picuri;
Si tu citesti scrisori din roase plicuri
Si intr’un ceas gandesti la viata toata.

Pierzandu-ti timpul tau cu dulci nimicuri,
N’ai vrea ca nimeni ‘n usa ta sa bata;
Dar si mai bine-i, cand afara-i sloata,
Sa stai visand la foc, de somn sa picuri.

Si eu astfel ma uit din jet de ganduri,
Visez la basmul vechiu al zanei Dochii,
In juru-mi ceata creste randuri-randuri;

De odat’aud fosnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scanduri…
Iar mani subtiri si reci mi-acoper ochii.